la-Timisoara.ro     


Fondat 2012     |                     Site dedicat informarii timisorenilor.                   |     


Acasa  |  Social  |  Politic  |  Economic  |  Legislatie  Sanatate  |  Medicina  |  Sport  |  Divertisment  |  Anunturi  |  Utile  |  Forum  |  Mall  |  Contact

Ziua de Paște - festin bănățean cu friptură de miel cu piure de cartofi și salată verde

Agerpres

 

În zona Banatului, așa cum cere tradiția, masa de Paște este una îmbelșugată și savuroasă, iar în multe familii dezlegarea la mâncarea ''de dulce'' se face imediat după ce credincioșii se întorc acasă cu Lumina sfântă adusă de la biserică, nemaipăstrându-se cu sfințenie rânduiala ca bunătățile specifice să fie servite abia după terminarea Liturghiei de duminică (numită popular și slujba celei de-a doua Învieri).

Bănățenii se așează la masă și ciocnesc ouă roșii, gustă din drobul și ciorba de miel, apoi câte-o bucățică de friptură sau un pane și termină cu o felie de pască și un păhărel de vin.

Doamna Coca din Ianova ne spune cum gătește ciorba de miel: 'Noi o facem doar din capul mielului. Spălăm bine, îi dăm un clocot, apoi strecurăm și îl punem în a doua apă la fiert, punem sare și boabe de piper și lăsăm la fiert până când carnea începe să se desprindă de pe oase. Putem 'curăța' supa de oase și adăugăm ceapă verde tocată mărunt, eventual și un morcov tăiat mărunt. Când toate sunt fierte stingem focul și tocăm o legătură bună de leuștean. Se servește cu smântână', spune doamna Coca.

Domnul Traian Puha, din localitatea Birda, ne învață să facem friptura de miel. ''Avem nevoie de o jumătate de miel, partea din spate, piper, untdelemn, sare și o mână de căței de usturoi. Pentru friptură, partea cea mai bună este piciorul din spate până la rinichi, se crestează pielea din loc în loc și se împănează cu căței de usturoi. Osul se sparge cu satârul în 2-3 locuri ca să se poată tăia carnea în bucăți când este friptă. Se așează în tavă, se pune untdelemn sau untură și apă, apoi se dă la cuptor', spune Traian Puha, care adaugă că preparatul se servește cu piure de cartofi și cu salată verde sau doar cu garnitură de spanac iar cotletele mici de miel se pot face și pane.

Pentru drobul de miel mergem la Emilia Luca, din Ghiroda, care are pregătit un prapure mare, măruntaie de miel, două ouă, o legătură mare de verdeață (mărar, pătrunjel, frunze de ceapă), 3 felii de pâine, apă, sare și piper.

'Drobul se prepară din măruntaiele fierte, măcinate și condimentate în care se adaugă ouăle și pâinea înmuiată în apă și verdeața tocată. Se omogenizează bine și se pune totul în prapure, se rulează bine, se unge rulada cu unt și se dă la cuptor vreo 20 de minute, după care se scoate și se lasă să se răcească', spune doamna Emilia.

La servire, drobul se taie felii și se mănâncă alături de un ou roșu și cu o bucățică de brânză telemea.

Rețeta de pască ne este servită de doamna Maria Ticușan din Moșnița Nouă.

'Avem nevoie de 8 ouă, un iaurt, 300 gr. zahăr, 1 cub de drojdie, 1 pachet de unt, zahăr vanilat, 1 kg. făină. Pentru umplutură amestecăm 500 gr. brânză proaspătă de vaci, 400 gr. smântână, 8 ouă întregi, esență de vanilie și 1 pachet stafide. Pregătim un aluat din ingredientele recomandate și îl lăsăm să crească la loc călduț. După aceea, întindem foaia groasă de 1 cm. cu sucitorul și se pune într-o tavă unsă și tapetată cu foaie de copt. Peste cocă turnăm amestecul de brânză dulce. Pe marginea umpluturii montăm modele din aluat (în formă de frunze), iar la mijloc punem o cruce, tot din aluat, și putem unge totul cu gălbenuș, apoi dăm tava la cuptor'', precizează doamna Maria.

Ea menționează însă că toate bucatele tradiționale trebuie gustate în tihnă, vreme de vreo trei ceasuri, și neapărat cu mult suc de lămâie.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

 


laAnunt.ro |eMedic.ro     |     LaMedic.ro     |     laExecutareSilita.ro     |     laHotel.ro     |     laZiar.ro     |     la-Facultate.ro     |     la-Firma.ro     |     la-Mall.ro     |     la-Masa.ro     |     la-Televizor.ro     |     Spune-ti parerea.ro

la-Romania.ro     |     la-AlbaIulia.ro     |     la-Alexandria.ro     |     la-Arad.ro     |     la-Bacau.ro     |     la-BaiaMare.ro     |     la-Balti.ro     |     la-Barlad.ro | la-Bistrita.ro     |     la-Botosani.ro     |     la-Braila.ro     |     la-Brasov.ro     |     la-Bucuresti.ro     |     la-Buzau.ro     |     la-Calarasi.ro     |     la-Chisinau.ro     |     la-ClujNapoca.ro     |     la-Constanta.ro     |     la-Craiova.ro     |     la-Deva.ro     |     la-DrobetaTurnuSeverin.ro     |     la-Focsani.ro     |     la-Galati.ro     |     la-Giurgiu.ro     |     la-Hunedoara.ro|la-Iasi.ro     |     la-Medias.ro |la-MiercureaCiuc.ro     |     la-Onesti.ro | la-Oradea.ro     |     la-PiatraNeamt.ro     |     la-Pitesti.ro     |     la-Ploiesti.ro     |     la-RamnicuSarat.ro|la-RamnicuValcea.ro     |     la-Resita.ro     |     la-Roman.ro | la-SatuMare.ro     |     la-SfantuGheorghe.ro     |     la-Sibiu.ro     |     la-Slatina.ro     |     la-Slobozia.ro     |     la-Suceava.ro     |     la-Targoviste.ro     |     la-TarguJiu.ro     |     la-TarguMures.ro     |     la-Tulcea.ro     |     la-Turda.ro | la-Vaslui.ro     |     la-Zalau.ro

eSante.ro     |     Journaux.ro     |     laTele.ro     |     Magasins.ro     |     Medecin.ro     |     Universites.ro

©2015